Ienibaharul este un arbore tropical din familia myrtaceae cu flori si fructe dispuse in ciorchini. Prima descriere in literatura a acestui arbore a fost facuta de naturalistul Patrick Browne in anul 1755, in cartea sa "The Civil and Natural History of Jamaica".
Pimentul isi are originea in America Centrala si Indiile de Vest. Cristofor Columb a fost cel care a adus planta din Caraibe, crezand ca este piper; de fapt pastaile de ienibahar seamana foarte mult cu niste pastai mari de piper.
Ceea ce se foloseste de la ienibahar sun fructele care se recolteaza necoapte si se usuca. Se apreciaza ca cel mai bun piment este cel de Jamaica, tara care produce peste 60% din productia mondiala.
Cand sunt uscate, fructele de ienibahar devin maronii si cu coaja incretita. Aroma sa care aduna laolalta aromele mai multor mirodenii, i-a facut pe englezi sa-l numeasca allspice (toate condimentele).
Chinezii ii spun “bi wei hu jiao”, care inseamna piper cu o suta de arome. Intrarea pimentului in bucataria romaneasca, pe ruta Imperiului Otoman, i-a stabilit numele sub care il cunoastem in prezent: Enibahar sau Ienibahar (yeni-bahar - mirodenie noua).
Gustul sau poate fi descris drept o combinatie intre nucsoara, cuisoare, ghimbir si scortisoara dar cu accente piperate. In comert ienibaharul se gaseste intreg sau macinat. Daca este intreg, aroma sa rezista mai mult timp. In tarile de origine, frunzele proaspete sunt de asemenea folosite pentru gatit.
Ienibaharul este foarte bun la tocanite de carne sau legume, sosuri, fripturi, pentru parfumarea muraturilor. Marinatele de pui, vita sau porc trebuie sa contina, neaparat, boabe de ienibahar pisate. De asemenea, putini cunosc faptul ca ienibaharul da un farmec special piureului de spanac, simplu sau implinit cu stevie sau loboda, sau celui de loboda si stevie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu