Fiind martore ale apusei ere a dinozaurilor, plantele carnivore constituie adevarate miracole ale naturii. Este suficient sa observi sistemul lor inedit de hranire pentru a dobandi respect pentru micile fosile. Desi le poate induce necunoscatorilor ideea de teama, plantele carnivore sunt cu totul inofensive in relatia cu oamenii. Botanistii au identificat 5 tipuri de mecanisme de capturare a hranei: capcana ulcior, capcana plesnitoare, capcana adeziva, capcana veziculara si capcana varsa.
Plantele carnivore isi extrag o parte din substantele nutritive din insectele pe care le consuma, dar si fotosinteza ramane indispensabila. Comportamentul lor nu difera cu nimic de acela al plantelor obisnuite. Acesta ar fi motivul pentru care tot mai multi le agreeaza in locuintele si gradinile lor. Plantele carnivore au devenit niste plante interesante pentru gradinari, avand avantajul major ca sunt usor de crescut. Din primavara pana toamna, udarea trebuie efectuata zilnic iar pe timpul iernii, mai rar. Este preferabila apa de ploaie, sau in orice caz, apa cu continut scazut de calcar.
Pe langa caracteristicele lor miraculoase de a prinde vietati sunt foarte atractive prin frunzisul si florile lor. Un lucru atipic pentru cei care si-au format ideea gresita ca absolut toate plantele au nevoie de sol fertile, este ca plantele carnivore se dezvolta in soluri acide, sarace in substante nutritive. Fiind obisnuite cu conditii de pamant foate sarac in substante nutritive, nu se recomanda folosirea ingrasamintelor intrucat se ard radacinile.
Plantele carnivore iubesc umiditatea ridicata si lumina puternica, in consecinta spatiul in care urmeaza sa le amplasezi ar trebui sa reuneasca toate aceste conditii. Plantele carnivore pot fi plasate la ferestrele bine luminate ale casei sau, in timpul verii, de-a lungul unei alei din gradina care beneficiaza de multa lumina. Cea mai populara in Romania este planta "Capcana lui Venus", care agreeaza pamantul sarac in substante nutritive sau muschiul de turba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu